Terapie

Legătura strânsă dintre depresie și tulburările de somn

Tulburările de somn pot provoca sau contribui la dezvoltarea tulburărilor depresive. Află pe Atlashelp care sunt problemele de somn care pot să apară.

4 convingeri în legătură cu somnul
Articol

Depresia este o tulburare de dispoziție care se caracterizează prin tristețe. Aproape toată lumea se simte tristă sau acaparată de supărări din când în când. Uneori, însă, sentimentele triste devin intense, durează perioade lungi de timp, împiedică desfășurarea activităților normale și interferează cu somnul. Acesta din urmă este un ingredient vital, absolut necesar pentru funcționarea optimă a corpului și a minții.     

Incapacitatea de a dormi poate fi unul din semnele de depresie. Lipsa somnului cauzată de o altă boală sau de probleme personale poate înrăutăți starea depresivă. Relația dintre somn și depresie este complexă – depresia poate cauza probleme de somn, iar tulburările de somn pot provoca sau contribui la dezvoltarea tulburărilor depresive.

Tulburările de somn care pot sa apară

tulburarile-de-somn-care-pot-sa-aparaCercetările efectuate arată că 90% dintre persoanele cu depresie prezintă și tulburări de somn. În depresia ușoară, simptomul predominant este insomnia de trezire, ceea ce presupune că persoana respectivă se trezește prea devreme și nu mai poate adormi. Alte probleme legate de somn includ dificultatea de a adormi sau insomnia de adormire.

Ocazional, persoanele cu depresie dorm prea mult și le este greu să se trezească, tocmai de aceea își petrec o mare parte din zi în pat. Chiar și așa, aceștia nu se vor simți mai puțin obosiți. Deși dorm un număr rezonabil de ore, de multe ori persoanele care suferă de depresie se trezesc neodihnite și resimt oboseala pe parcursul zilei. Un studiu efectuat pe 18,980 de persoane din Europa, desfășurat de cercetătorii de la Stanford Maurice Ohayon a relevat faptul că persoanele cu depresie au de cinci ori mai multe șanse să sufere de apnee.  

Cei care se confruntă cu apneea se pot trezi brusc într-o stare de agitație, din pricina lipsei aerului. Întreruperea temporară a respirației în timpul somnului este repetată și variază de la intervale de câteva secunde până la intervale de un minut, uneori chiar și mai mult. Riscurile în acest caz sunt multiple: cresc șansele pentru infarct, hipertensiune și perturbarea stilului de viață.

Crește riscul de suicid

tulburarile-de-somn-cresc-riscul-de-suicidÎn toate aceste tulburări de somn un rol peiorativ îl au antidepresivele. De pildă, insomnia poate fi un efect secundar destul de des întâlnit, ca urmare a consumului de medicamente folosite în tratarea depresiei.

Privarea de somn poate duce la iritabilitate și lipsă de concentrare. Atenția și concentrarea fiind alterate, multe dintre activitățile zilnice pot fi afectate. De pildă, condusul sau mânuirea unor aparate la locul de muncă. Din această pricină, netratate o perioadă lungă de timp, problemele severe de somn ale persoanelor care suferă de depresie sunt asociate cu un risc crescut de suicid.

Oboseala resimțită pe parcursul întregii zile, lipsa unui somn odihnitor sau treziri repetate în timpul nopții vor duce în timp la incapacitate de concentrare și irascibilitate. Toate acestea sunt simptome ale depresiei. Cu cât le permitem să ne afecteze o perioadă mai lungă de timp, cu atât ne vom adânci într-un cerc vicios: depresia creează aceste consecințe, care, dacă nu le tratăm cu ajutorul unui specialist, ne cufundă și mai mult în depresie.

Scris de

Mihai Bran

Mihai Bran

Medicină
Sunt medic primar psihiatru si psihoterapeut si unul dintre fondatorii acestei platforme. Pot sa te ajut cu evaluari si recomandari pentru a depasi probleme legate de stres, insomnie, stari de anxietate sau depresie.....

Competențe:

Depresie
Stres
Anxietate
Fobii
Atacuri de panică
Atlas
Psihiatrie
A doua opinie medicala

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie