Terapie

Tulburarea bipolară | Al doilea “tu” cu tine pe scaun

Când vorbim despre tulburare bipolară nu ne referim doar la schimbări trecătoare ale stărilor de dispoziție, ci la o afecțiune gravă de sănătate mintală.

Tulburare bipolară| Al doilea “tu” cu tine pe scaun
Articol

Treci de la bucurie, energie extremă la tristețe fără motiv aparent? Tulburarea bipolară trage cu emoții extreme în mintea ta și mai  infiltrează chiar și  stări normale ce pot spune: “Sttt ! Nu spune nimănui, suntem doar stresați!”. E ca și cum pe același scaun ar sta spate în spate o rockeriță cu muzica dată la maxim în căști și o yoghină ce meditează în Bali. Uneori se înrudesc până în punctul în care nu știi dacă azi vrei să fii cel mai liniștit om sau să sari brusc de pe vârful cel mai înalt. Adaugă tristețe, simptomele depresiei și tulburări de genul ADHD, plusează și mai mult și ai … tulburare bipolară.

Vorbim doar pe  limba soluțiilor și a diagnosticării precoce cu Specialistul Hilio în sănătate mintală Psih Bogdan Pîrtoacă.

 

Tipuri de tulburare bipolară

Când vorbim despre tulburare bipolară nu ne referim doar la schimbări trecătoare ale stărilor de dispoziție pe care cu toții le experimentăm, ci la o afecțiune gravă de sănătate mintală.

Sedinta online sau la cabinet cu specialistii Hilio. Programeaza acum!

Conform DSM-5, ghidul utilizat pentru diagnosticarea bolilor mintale, există două tipuri principale ale tulburării bipolare care pot fi diagnosticate în funcție de severitatea și natura simptomelor:

 

Tulburarea bipolară de tip 1

Persoanele care primesc acest diagnostic trăiesc pe parcursul vieții cel puțin un episod maniacal. Deși nu este necesar pentru a primi acest diagnostic, marea majoritate vor experimenta și mai multe episoade de depresie de-a lungul timpului.

 

Tulburarea bipolară de tip 2

Persoanelediagnosticate cu tulburare bipolară de tip 2 vor experimenta cel puțin un episod hipomaniacal care este o formă mai puțin gravă de manie și cel puțin un episod depresiv major. 

 

Care sunt simptomele maniacale în tulburarea bipolară?

Episoadele maniacale durează cel puțin șapte zile. Episoadele hipomaniacale implică aceleași simptome, dar funcționarea individului nu este afectată semnificativ, iar simptomele psihotice nu sunt prezente.

Simptomele unui episod maniacal sau hipomaniacal:

  • scăderea nevoii de somn;
  • vorbitul excesiv;
  • accelerarea gândirii, creșterea ritmului ideativ;
  • distragerea ușoară a atenției;
  • agitație fizică, mișcare permanentă;
  • creșterea apetitului sexual;
  • realizarea unor comportamente de risc impulsive (vicii– jocuri de noroc, cheltuieli nejustificate, etc.)
  • grandiozitate și comportamente neadecvate;
  • iritabilitate, ostilitate sau agresivitate/violență;
  • iluzii și halucinații.

În timpul unui episod depresiv, o persoană poate prezenta următoarele simptome:

  • perioade prelungite de tristețe sau plâns fără motiv;
  • sentimente de vinovăție sau lipsă de speranță;
  • pierderea interesului pentru activități care anterior generau plăcere;
  • lipsă acută de energie, incapacitatea de a se da jos din pat;
  • pierderea interesului pentru aspectul fizic, alimentație și sănătate;
  • dificultăți în concentrarea atenției sau de reamintire;
  • dificultatea de a adormi sau somn excesiv;
  • impulsuri de auto-vătămare sau gânduri suicidare.

Probleme cognitive, cum ar fi dificultăți apărute cu memoria de scurtă durată, dificultăți de concentrare și indecizie, pot fi primele lucruri observate de alții atunci când cineva se confruntă cu depresia. Aceste lucruri pot interfera cu performanța unui individ și poate face dificilă îndeplinirea sarcinilor.

 

Simptome fizice asociate cu episoadele depresive

În timpul episoadelor depresive, indivizii pot prezenta o varietate de simptome fizice, inclusiv dureri care nu pot fi explicate printr-o cauză medicală.

Modificările în greutate sunt, de asemenea, frecvente. În timp ce unii oameni se străduiesc să mănânce atunci când se simt deprimați, alții apelează la mâncare pentru confort, pentru a se simți mai bine. Astfel, atât pierderea, cât și creșterea în greutate pot fi simptome ale unui episod depresiv.

Poate apărea agitație psihomotorie, o creștere a activității cauzată mai degrabă de tensiunea resimțită la nivel mintal decât de tensiune fizică. De asemenea poate apărea încetinirea gândirii și a activităților fizice. 

 

Stabilirea unui diagnostic

De-a lungul timpului au fost propuse criterii de diagnostic distincte pentru tulburarea bipolară, dar chiar și așa punerea unui diagnostic nu este întotdeauna un proces ușor. Condițiile psihiatrice care pot manifesta simptome similare tulburării bipolare includ:

 

Tulburare de hiperactivitate cu deficit de atenție (ADHD)

Hiperactivitatea și deficitul de atenție sunt două dintre simptomele distinctive ale tulburării de deficit de atenție și hiperactivitate (ADHD). Cu toate acestea, ele apar, de asemenea, destul de predominante în tulburarea bipolară, mai ales în ceea ce-i privește persoanele tinere. Pentru a complica și mai mult lucrurile, aceste condiții pot apărea adesea în abuzul de alcool sau alte substanțe. 

În practica curentă întâlnim frecvent ca persoanele cu tulburare bipolară să apeleze frecvent la abuz de alcool sau de alte substanțe. Aceasta este adesea o încercare, chiar și la nivel inconștient, de a găsi o soluție, un tratament. În plus, efectele datorate consumului anumitor substanțe (care pot provoca halucinații sau incapacitatea de a dormi) pot fi confundate cu simptomele tulburării bipolare. 

 

Tulburarea de personalitate bordeline

Criteriile de diagnostic pentru tulburarea de personalitate borderline includ impulsivitatea, comportamentul suicidar, reactivitatea dispoziției, furia inadecvată și paranoia tranzitorie. Toate acestea sunt, de asemenea, asociate cu tulburarea bipolară. Este posibil ca o persoană să fie diagnosticată cu ambele tulburări.

 

Tulburare delirantă

Semnul distinctiv al tulburării delirante sunt iluziile non-bizare, ceea ce înseamnă că situația poate fi posibilă. Episoadele de dispoziție pot fi prezente, dar au o durată scurtă.

 

Depresia

Singurul lucru care distinge tulburările depresive (depresia unipolară) de tulburarea bipolară este prezența unui episod maniacal sau hipomaniacal. Dacă un pacient cu depresie trece într-un episod de manie, diagnosticul devine tulburare bipolară. Mulți oameni care au o tulburare bipolară nediagnosticată află că au această problemă atunci când primesc medicație antidepresivă care precipită mania. 

Deși specifice, evaluarea criteriilor bipolare este, de asemenea, extrem de subiectivă. Ca atare, unele cazuri sunt adesea ratate. Potrivit unui studiu publicat în 2018, 60% dintre pacienții care solicită îngrijire pentru depresie recurentă au de fapt tulburare bipolară. Pe de altă parte, supra diagnosticul tulburării bipolare este, de asemenea, o preocupare.

O revizuire a studiilor clinice din 2013 a demonstrat că tulburarea bipolară a fost diagnosticată incorect în: 42,9 la sută din centrele de tratament pentru abuzul de substanțe, 40 la sută dintre pacienții cu tulburare de personalitate borderline.

Dacă prezinți simptome de tulburare bipolară sau le recunosti la o personă cunoscută, este important să discutați cu medicul de familie sau cu unul dintre specialiștii noștri în sănătate mintală care vă vor îndruma pentru a obține cel mai bun tratament.

Scris de

Bogdan Pîrtoacă

Bogdan Pîrtoacă

Psihoterapie
Bun găsit! 
Lucrez ca psiholog clinician din 2003 de la vârsta de 25 de ani. Primii clienți au fost beneficiari ai serviciilor de asistență socială, persoane aflate în situații de risc sau care aparțineau unor grupuri vulnerabile. Experiența practică acumulată în primii ani m-a făcut să-mi dau seama că pot oferi mai mult clienților mei, învățându-i metode eficiente de gestionare a emoțiilor și comportamentelor problematice. Aceste lucruri m-au determinat să urmez cursurile programului masteral „Tehnici psihologice de control al comportamentului și dezvoltarea potențialului uman”, desfășurat la Catedra de Psihologie Clinică și Psihoterapie a Facultății de Psihologie și Științe ale Educației din cadrul Universității Babeș-Bolyai din Cluj, în același timp cu formarea în psihoterapie cognitiv-comportamentală. Psihoterapia cognitiv-comportamentală reprezintă forma cea mai cunoscută de intervenție psihologică, a cărei eficiență a fost dovedită științific. Este recomandată de ghidurile internaționale din domeniu, este orientată spre soluții, colaborativă și concepută pentru a reduce simptomele și a stimula starea de bine. Așa cum arată și numele, include o componentă care se referă la modul cum gândim - cognitivă, ce adresează schimbarea tiparelor de gândire problematice, dezadaptative și o componentă comportamentală, ce se referă la învățarea, dezvoltarea și încurajarea unor acțiuni sau comportamente bune, sănătoase, pentru a ne ajuta să obținem echilibrul emoțional, sau care contribuie la creșterea calității vieții. 
De-a lungul timpului am primit de mult ori întrebarea: de unde știu că psihologul pe care l-am ales este cel mai potrivit pentru mine? Ei bine, consider că primul pas pe care trebuie să-l facă cineva atunci când caută un specialist în sănătate mintală este să afle informații în legătură cu pregătirea și experiența profesională a acestuia, sau să obțină recomandări. Următorul lucru este să programeze o primă ședință. Modul în care vei interacționa cu specialistul și cum te veți simți pe parcursul acestei ședințe va contribui semnificativ la decizia în legătură cu continuarea intervenției. 
Dacă dorești să programezi o primă ședință, sau dacă ești hotărât să lucrăm împreună pentru o perioadă mai îndelungată, sau dacă pur și simplu vrei să-mi adresezi o întrebare, te invit să-mi lași un mesaj. 
Asigură-te că vei ajunge din timp la programări și nu uita, ca la finalul ședinței, să-mi spui cum a fost experiența ta, lăsând un review. Pentru mine este important. Îndrăznește!

Competențe:

Depresie
Stres
Anxietate
Fobii
Tulburare obsesiv-compulsivă
Tulburare de stress post-traumatic
Tulburări de personalitate
Tulburări psihice asociate bolilor somatice
Tulburări psihice asociate bolilor oncologice
Atacuri de panică
Disfuncții sexuale
Dificultăți de relaționare
Tulburări alimentare
Terapie de cuplu
Divorț
Doliu
Dezvoltare personală
Tulburări psihice
Relaxare
Dependențe
LGBT
Hărțuire
Tulbulare Bipolară
Burnout
Psihologie clinică

Rezervă o ședință cu acest specialist.

Poți afla mai multe informații direct de la specialistul Hilio.

Distribuie